Breaking news! Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată!

Publicat: 15 ian. 2020, 11:31 Autor: Maria Apostol News

Giorgiana Hosu, procuror DIICOT, a ieșit în fața presei și a anunțat că Gheorghe Dincă, inculpat în dosarul crimelor de la Caracal, a fost acuzat oficial de omor calificat! În prealabil, avocatul lui Gheorghe Dincă afirmase că suspectul a recunoscut ambele crime. Procesul se va judeca la Tribunalul Olt.

Gheorghe Dincă este trimis în judecată în stare de arest în dosarul Caracal. Biroul de presă al Parchetului General a anunţă că „în urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul”.

Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Gheorghe Dincă „pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol”.

De asemenea, în comunicat se anunţă şi faptul că „în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori”.

Avocatului familiei Alexandrei, Aurel Moldovan, a cerut procurorului general să infirme rechizitoriul din dosarul Caracal și să-l retrimită la DIICOT pentru completarea urmăririi penale. Avocatul a susținut că s-au încălcat normele legale pentru aflarea adevărului și procurorii nu și-au făcut datoria. Cererea a fost deja înegistrată la Parchetul General.

 

Publicat: 15 ian. 2020, 11:31 Autor: Maria Apostol News
Pe aceeași temă
×